Noutati

Tehnici Sanitare Elementare pentru Comunitate

24.11.2014

Scopul proiectului este de a promova o serie de tehnici sanitare elementare în scopul instituirii unui stil de viaţă sănătos în cadrul comunităţilor defavorizate.

Obiectivele proiectului Tehnici Sanitare Elementare pentru Comunitate

1. Informarea copiilor din zonele defavorizate cu privire la o serie de tehnici sanitare;
2. Conştientizarea importanţei tehnicilor corecte de igienă orală şi aplicarea lor;
3. Evaluarea gradului de informare a elevilor din clasele 0-8 de la Şcoala din Gârbești (Iaşi) privind cunoştinţele de igiena orală corecte în timpul celor 2 vizite ale medicilor stomatologi;
4. Creşterea cu 80% a nivelului de informare privind igiena orală corectă între cele 2 vizite ale medicilor stomatologi de la SophiMed;
5. Creşterea cu cel puţin 10% a numărului copiilor din grupul ţintă care între cele 2 vizite ale medicilor vor face tratamente stomatologice pentru afecţiunile constatate;

Proiectul realizat de Societatea Națională de Cruce Roșie, filiala Iași, împreună cu CMI Medicină Dentară SophiMed, urmărește formarea unor deprinderi corecte legate de tehnicile sanitare care trebuie urmate pentru un stil de viaţă sănătos. Deoarece leziunea carioasă este afecţiunea cel mai des întâlnită la copiii din România (peste 75% dintre cei între 5 şi 13 ani au carii pe dinţii temporari), este necesar să se pună un accent deosebit pe igiena orală şi pe obiceiul schimbării periuței de dinți o data la 3 luni.

Pe parcursul celor 5 luni de implementare a proiectului (februarie-iunie 2015) cei 365 de elevi ai școlii din Gârbești vor fi vizitați de mai multe ori de către 12 voluntari ai Crucii Roșii împreună cu reprezentanţii partenerului pentru a li se oferi informaţii elementare despre igienă, alimentație, sport, prevenirea bolilor contagioase, consumul de droguri, siguranța rutieră, etc.

În timpul săptămânii naționale “Școala Altfel” se va ține un curs pe tema primului ajutor medical în caz de urgenţe. Elevii vor putea exersa manevrele prin metoda “jocului de rol” sau pe manechinele de studiu din dotarea ONG-ului.

Medicii dentiști de la cabinetul stomatologic SophiMed cu experienţă pediatrică vor insista asupra noţiunilor de bază despre igiena orală corectă, vor face consultaţii stomatologice la distanţă de 3 luni notând de fiecare dată rezultatele într-o fişă medicală individuală și stabilind totodată nivelul de asimilare a informaţiilor, dar şi dacă în intervalul dintre consultaţii au apelat la serviciile unui stomatolog pentru tratarea afecţiunilor constatate. La ambele vizite elevii vor primi paste de dinți și periuțe specifice vârstelor lor.

Și tu poți să dai o mână de ajutor acestor copii prin susținerea și votarea proiectului!

Pentru a vota trebuie să faci cont aici și să votezi proiectul pe link-ul de mai jos:

Votează proiectul aici